• ACTUALITATE

Dezbatere naţională pentru schimbarea Legii audiovizualului
_ Mihaela Tîrpan
_ Saturday, 14 September 2013
_ Observator de Constanta

La evenimentul organizat la Constanţa a participat şi preşedintele C.J.C., Nicuşor Daniel Constantinescu care a adus în discuţie problema monopolului deţinut de cablişti

Senatorul P.N.L., Sorin Roşca Stănescu, este iniţiatorul seminarelor naţionale care au ca temă principală de discuţie schimbarea Legii audiovizualului, întâlnirea organizată, vineri, la Constanţa fiind cea de-a treia pe acest subiect. „Să schimbăm împreună Legea audiovizualului” se numeşte seminarul la care a participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu. Citeşte tot articolul.


Legea Audiovizualului Între amatorism şi monopolul societăţilor de cablu
_ Robert NENCIU
_ Telegrafonline.ro

DEZBATERE După 1989, ziarele, televiziunile şi radiourile au apărut ca ciupercile după ploaie. Multe au dispărut aşa cum au apărut. După 24 de ani în care românii s-au obişnuit să fie interesaţi de „sânge, chiloţi şi boschetăreală”, cum spune deputatul Mădălin Voicu, unii dintre parlamentari cred că avem nevoie de o nouă Lege a Audiovizualului. Citeşte tot articolul.


Anomaliile Legii Audiovizualului, dezbătute la Constanța
_ De Roxana Glăvan
_ 18:38, 13 septembrie 2013
_ Reporter NTV

Monopolul cabliștilor limitează dreptul la informare și la programe de calitate. Este semnalul de alarmă tras de reprezentanții mass media constănțeană, dar și de autoritățile locale și județene care au participat la o dezbatere pe marginea unui proiect de revizuire a Legii Audiovizualului. Inițiatorul este senatorul Sorin Roșca Stănescu, membru al Comisiei pentru Cultură și Mass-Media în Senatul României. Citeşte tot articolul.


“Sa schimbam impreuna Legea Audiovizualului”…
_ Data: 13 septembrie 2013
_ Alice HIRSCH
_ Liderul de Opinie – Ziar de Constanta

… s-a intitulat seminarul susţinut de senatorul Sorin Roşca Stănescu, personalitate cu state vechi în presa românească.

Parlamentarul a iniţiat o dezbatere naţională pe tema revizuirii Legii audiovizualului. Convins că un astfel de act normativ nu poate fi modificat, necum îmbunătăţit doar prin discuţii la birou, senatorul (membru în Comisia pentru cultură şi media din Senatul României) a decis să organizeze dezbateri pe marginea legii. Citeşte tot articolul.


Compania mamă a Pro TV a numit doi directori executivi după demisia lui Sârbu
_ Carmen Maria Andronache
_ Paginademedia.ro

Central European Media Enterprises (CME), compania care operează canalele Pro în România, a anuntat azi doi noi CEO: Christoph Mainusch si Michael Del Nin au fost numiti co-CEO ai companiei si isi vor intra in atributii din 16 Septembrie. Numirile vin la mai puțin de o lună de la demisia lui Adrian Sârbu de la șefia companiei.

Adrian Sârbu a demisionat, pe 21 august, din funcția de conducere de la CME, compania care deține Pro TV în România, după cum Paginademedia.ro a scris aici. Citeşte tot articolul.


16 Septembrie. Efectele Ordonanței anti-rebate: MGM a încetat să mai vândă publicitate în România
_ Carmen Maria Andronache
_ Paginademedia.ro

MGM, FĂRĂ PUBLICITATE. Televiziunea internațională de filme MGM a fost scoasă din luna august din raportarea oficială a audienței realizată de către Asociația Română pentru Măsurarea Audienței (ARMA), ai cărei reprezentanți au comentat că televiziunea nu mai vinde publicitate pe piața locală, scrie Forbes.ro, care citează Media Expres. Citeşte tot articolul.


Efectele Ordonanței 25/2013: Televiziune MGM a încetat să mai vândă publicitate în România
_ 13 September 2013, 10:30 | Autor: Petre Barbu
_ Forbes.ro

Televiziunea internațională de filme MGM a fost scoasă din luna august din raportarea oficială a audienței realizată de către Asociația Română pentru Măsurarea Audienței (ARMA), ai cărei reprezentanți au comentat că televiziunea nu mai vinde publicitate pe piața locală, notează Media Expres.

MGM este o televiziune distribuită pe scară largă pe rețelele de cablu și satelit din România și a început să vândă publicitate la 1 octombrie 2007. Citeşte tot articolul.


STUDIU: Ce cred consumatorii despre SMS-urile şi e-mailurile nesolicitate
_ de Diana Parvulescu
_ Mediafax

Consumatorii cred că SMS-urile, reclamele TV şi e-mailurile primite fără acordul lor reprezintă cele mai intruzive medii de comunicare, în timp ce marketerii spun că topul 3 al celor mai "enervante" medii de informare este alcătuit, în ordine, de mesaje telefonice, reclame TV şi bannere online.

Aşadar, potrivit unui studiu de piaţă desfăşurat de Media Direction şi Exact Cercetare şi Consultanţă, publicitatea online nu este atât de "deranjantă" pentru consumatori pe cât cred marketerii. Citeşte tot articolul.


• OPINII

Pe Internet suntem tari și nemuritori
_ de Brindusa Armanca
_ Revista 22

Cât de mult schimbă New Media paradigma presei actuale este întrebarea pe care și-au pus-o jurnaliști și experți media din România, Slovacia, Malta și Bulgaria într-un seminar organizat la Timișoara, în perioada 5-7 septembrie 2013, în programul european „Leonardo da Vinci“.

Dacă veți avea curiozitatea ușor morbidă de a vă căuta un prieten decedat pe Facebook, îl veți găsi. Puteți să postați în continuare fotografii și texte pe wall-ul său, prieteni ai lui vor reacționa cu like-uri. Atât doar că el nu vă va răs¬punde. Citeşte tot articolul.


• DIVERSE

Cuplul gay a ridicat Patru nunți și o provocare pe primul loc în audiențe
_ 13 septembrie 2013 | Petrişor Obae
_ Paginademedia.ro

După trei ediții în care a fost pe locul doi în țară și la orașe, emisiunea Patru nunți și o provocare a fost pe primul loc la a patra difuzare pe Pro TV. A fost o emisiune specială, în care telespectatorii au văzut cununia și nunta unui cuplu gay. Mihai și Daniel s-au luptat cu celelalte mirese pentru premiu.

Cu nunta gay, Pro TV a fost pe primul loc pe toate targeturile: național, urban și comercial. Citeşte tot articolul.


Prima nunta intre homosexuali din Romania, difuzata de Pro TV: o "ceremonie simbolica" urmarita de 1,5 milioane de telespectatori
_ de V.O.
_ Vineri, 13 septembrie 2013, 15:05 Economie | Media & Publicitate
_ HotNews.ro

Prima nunta intre homosexuali oficializata si transmisa pe TV in Romania, fie ea si fara valoare in fata legii romanesti, a fost difuzata, joi seara, de Pro TV, televiziunea cu cea mai mare audienta din Romania. Ultima editie a emisiunii "Patru nunti si o provocare", promovata de mai multa vreme de trustul Pro, a fost urmarita de 1,5 milioane de romani si a starnit unele controverse in mediul online. Citeşte tot articolul.

Articole cu acelasi subiect

Adevarul - Două milioane de români au petrecut la „Patru nunţi şi o provocare“

Evenimentul zilei - 2.000.000 de telespectatori au urmărit cuplul gay de la „Patru nunţi şi o provocare”


DREPTURI DE DIFUZARE. Pro TV și Sport.ro vor difuza meciurile din Cupa României
_ 13 septembrie 2013 | Petrişor Obae
_ Paginademedia.ro

CONTRACT. Pro TV și Sport.ro sun posturile TV care vor transmite meciurile din Cupa României, după cum a declarat pentru Paginademedia.ro Cristian Iancu, managerul SEG, compania care se ocupă de drepturile de difuzare. Citeşte tot articolul.


Serialul The Walking Dead, la Pro TV. Cum arată grila de toamnă a postului. Programul, pe zile
_ 15 septembrie 2013 | Petrişor Obae
_ Paginademedia.ro

Grila de toamnă a Pro TV aduce, printre altele, The Walkind Dead: Invazia Zombie, un serial thriller cu premii și nominalizări la Emmy, Saturn și People’s Choise. Serialul are premiera pe 26 septembrie și va fi în program de la ora 23.00.

Paginademedia.ro vă prezintă, pe zile programele din grila de toamnă a Pro TV (care va fi completă în luna octombrie). Citeşte tot articolul.

Articol cu acelasi subiect

Adevarul - FOTO Divertismentul face legea la Pro TV. Cum arată grila de toamnă a postului


Clujul o sa aiba un nou radio. Ziar de Cluj, saptamanalul Cluj 100% si Radio Impact, integrate in grupul media Presa Buna
_ septembrie 15, 2013
_ Ziar de Cluj

Liviu Alexa, fondatorul grupului Presa Buna, a finalizat vineri negocierile privind preluarea productiei postului regional Radio Impact care emite pe frecventa 96.6 FM.

“Pana in octombrie 2017, adica pentru urmatorii 4 ani, detin controlul exclusiv al productiei editoriale si dezvoltarii comerciale a postului Radio Impact. Citeşte tot articolul.