1. Solicitare licenţă audiovizuală prin reţele de telecomunicaţii :

-* S.C. Broadcast Media Enterprises SRL Bucureşti pentru Televiziunea Tîrgovişte – ora 10.00.

Conform dosarului depus, formatul de principiu al postului este generalist. Postul va avea producţie proprie 85,42%. Programele de informare vor ocupa 68% din program, cele educative, culturale şi religioase 7%, iar programele de divertisment şi alte tipuri de programe 25%.

Consiliul a aprobat în unanimitate solicitarea.

2. Rapoarte de monitorizare :

-* Posturi TV – spotul publicitar Vodafone – reclamaţia nr.16328/11.11.2008 şi punct de vedere de la RAC (adresa nr.17121/19.11.2008).

Consiliul a hotărât în unanimitate să se trimită posturilor decizie de somare cu intrarea de îndată în legalitate pentru spotul publicitar cartela VODAFONE privind creditul triplu.

Adresă de răspuns către reclamant.

-* OTV – emisiunea « Dan Diaconescu direct » - reclamaţiile nr.16223 şi 16224/10.11.2008 - referitoare la refuzul difuzării dreptului la replică de către post şi reclamaţia nr.15554/03.11.2008.

Consiliul a hotărât în unanimitate sancţionarea postului cu somaţie publică - în termen de 3 zile de la primirea sancţiunii să acorde drept la replică domnului Ilie Marinescu.

Adresă de răspuns către reclamant.

-* Referitor la reclamaţia domnului Tom Baran

Adresă răspuns - pentru aspectele semnalate în reclamaţie, postul a fost sancţionat în luna iulie cu obligarea de a difuza timp de 3 ore, între orele 18,00 şi 21,00, numai textul deciziei de sancţionare.

-* Kiss FM – emisiunea « Cronica cîrcotaşilor cu Huidu şi Găinuşă », difuzată în data de 11.11.2008 – reclamaţia nr.16308/11.11.2008.

În emisiunea „Cronica cârcotaşilor cu Huidu şi Găinuşă”, difuzată pe data de 11.11.2008, s-a transmis melodia trupei Paraziţii, intitulată "Mi se rupe", într-un interval orar dedicat audienţei generale.

Membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a încălcat prevederile art. 39, alin. 2 din Legea audiovizualului Nr. 504/2002 şi art. 21, raportat la art. 16 şi 18, privind protecţia minorilor.

Consiliul a hotărât în unanimitate sancţionarea postului cu amendă în cuantum de 2.500 lei.

Adresă de răspuns către reclamant.

-* Prima TV – emisiunea « Calendarul anului », difuzată în data de 16.11.2008.

În emisiunea de tip reality show „Calendarul anului”, difuzată în data de 16.11.2008, orele 14:00, au fost prezente imagini cu persoane sumar îmbrăcate, încălcându-se, astfel, prevederile art. 39, alin. 2 din Legea audiovizualului Nr. 504/2002 şi art. 21, raportat la art. 16 şi 18 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, privind protecţia minorilor.

În urma vizionării imaginilor şi a discuţiilor au fost două propuneri de sancţionare: sancţionarea postului cu amendă în cuantum de 10.000 lei sau sancţionarea postului cu amendă în cuantum de 5.000 lei.

Prima propunere a fost votată în unanimitate.

3. Decizii de autorizare.

S-au aprobat în unanimitate.

4. Solicitări prelungiri licenţe audiovizuale cu 9 ani :

-* S.C Antal & Tamaş SRL Sf. Gheorghe pentru Regio TV Sf. Gheorghe;

-* S.C. Fan Radio Galaxia SRL Seini pentru Radio Bistriţa.

S-au aprobat în unanimitate.

5. Discutare adrese :

-* nr.17015/17.11.2008 de la Teatrul Ion Creangă – solicită difuzarea în regim de campanie de interes public a spotului TV de promovare a spectacolului « Cînd jucăriile spun pa ! ».

S-a aprobat. Adresă de răspuns.

-* nr.16974/17.11.2008 de la Ministerul Culturii şi Cultelor - Centrul Naţional de Cultură al Romilor - solicită ca evenimentul de strângere de fonduri pentru a sprijini dezvoltarea socială şi culturală a comunităţii rome, să fie difuzat în regim de campanie de interes public.

S-a aprobat. Adresă de răspuns.

-* nr.16941/17.11.2008 de la Asociaţia Culturală Sighişoara Blues Hospital - solicită promovarea Festivalului Internaţional de Blues « Sighişoara Blues Festival », ediţia a-5-a în regim de campanie de interes public.

S-a aprobat. Adresă de răspuns.

-* nr.16976/17.11.2008 de la Kanal D – solicită difuzarea în regim de campanie de interes public a spotului de promovare intitulat « Libertatea şi Kanal D te ajută ».

Nu s-a aprobat. Adresă de răspuns.

-* nr.16931/17.11.2008 de la Canal 7 SRL Baia Mare – Contestaţie cu privire la sancţionarea societăţii cu somaţie publică.

Contestaţia a fost respinsă. Adresă de răspuns.

-* nr.16210/10.11.2008 de la S.C. Agora Media SRL Tulcea - TV Accent – Contestaţie cu privire la sancţionarea societăţii cu somaţie publică.

Contestaţia a fost admisă.

-* nr.17146/19.11.2008 de la TTV Oradea – referitoare la sancţionarea postului cu somaţie publică.

Consiliul a hotărât cu 8 voturi pentru şi 2 împotrivă (d-na Narcisa Iorga şi dl. Ioan Onisei) transformarea somaţiei publice în adresă de atenţionare.

(dl. Dan Grigore nu a mai participat la discuţii la punctul 6 de pe ordinea de zi)

6. Discuţii cu privire la unele emisiuni difuzate de posturile de radio şi de televiziune în campania electorală.

-* Emisiuni de ştiri difuzate în perioada 31.10.2008 – 18.11.2008.

Se va posta pe site-ul C.N.A.

-* Mix 2 Braşov – emisiunea „Ştirile Mix”, difuzate pe 11, 12 şi 15.11.2008 - reclamaţii

Consiliul a hotărât în unanimitate sancţionarea postului cu somaţie publică.

Adresă de răspuns către reclamant - să solicite drept la replică postului şi în cazul refuzului să se adreseze C.N.A.

-* CCC Blue Telecom Turnu Măgurele – reclamaţia PSD

Consiliul a hotărât cu 8 voturi pentru şi 1 vot împotrivă (dl. Christian Mititelu) sancţionarea societăţii cu somaţie publică.

Adresă de răspuns către reclamant.