Decizia nr. 523 din 13.09.2011

privind amendarea cu 5.000 lei a S.C. RTV PARTENER MEDIA S.R.L.Galați întrucât edițiile emisiunii „PUNCTUAL” din 16 iunie și 01 august 2011 au fost difuzate cu încălcarea principiului echilibrului și imparțialității, fapt de natură a afecta dreptul la imagine a persoanei, precum și posibilitatea publicului de a-și forma propria opinie, ceea ce contravine prevederilor Codului audiovizualului.

DECIZIA nr. 522 din 13.09.2011

privind amendarea cu 50.000 lei a S.C. EUROMEDIA TV S.R.L cu privire la respectarea regulilor de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerile parțiale parlamentare, precum și la respectarea regimului difuzării publicității politice în cadrul serviciului de programe difuzat în zilele de 20 și 21 august 2011, de postul UNU TV din Piatra Neamț.

Decizia nr. 505 din 06.09.2011

privind somarea S.C. PRO TV S.A. întrucât edițiile din 12 și 13 iulie 2011 ale emisiunii “Happy Hour”, al căror conținut a fost susceptibil de a afecta dezvoltarea morală a copiilor, au fost difuzate la o oră accesibilă acestora, fără ca producția audiovizuală să respecte criteriile de clasificare a producțiilor audiovizuale prevăzute de art. 19 din Codul audiovizualului

Decizia nr. 504 din 06.09.2011

cu privire la modul în care distribuitorul de servicii S.C. RCS & RDS S.A. respectă principiul
„must curry” prevăzut de art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului
nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Decizia nr. 493 din 11.08.2011

pentru postul ANTENA 3-NEWS & CURRENT AFFAIRS – în cadrul unei emisiuni „La ordinea zilei” din luna iulie 2011, a preluat și a transmis către public o informație neverificată, pe care nu a înțeles să o corecteze atunci când aceasta a fost dezmințită, fapt de natură să afecteze dreptul publicului la o informare corectă și obiectivă și să prejudicieze dreptul la imagine al unei persoane

Decizia nr. 492 din 11.08.2011

privind somarea S.C. COZA MEDIA S.R.L. – pentru postul MARAMUREȘ TV – în perioada 18-24 iulie 2011 a difuzat emisiuni cu caracter electoral în favoarea candidatului USL la alegerile parțiale parlamentare din Colegiul uninominal nr. 2, județul Maramureș, înainte de începerea efectivă a campaniei electorale.

DECIZIA nr. 491 din 11.08.2011

privind somarea S.C. EUROMEDIA TV S.R.L. – pentru postul de televiziune UNU TV – în perioada 01-05 august 2011 a difuzat materiale audiovizuale cu caracter electoral în favoarea candidatului PDL la alegerile parțiale parlamentare din Colegiul uninominal nr. 6, județul Neamț, înainte de începerea efectivă a campaniei electorale.