Comunicat de presă. Ședința publică a CNA din 21.07.2022

_ Întrunit în ședința publică din data de 21.07.2022, Consiliul Național al Audiovizualului a decis să aprobe solicitarea Societății Română de Radiodifuziune de acordare a unor frecvenţe, respectiv 95,4 MHz, zona de difuzare – Iași, pentru Radio România Muzical George Enescu, precum și 89,6 MHz, zona de difuzare – Zalău, pentru Radio Cluj (minorități). _… Continue reading Comunicat de presă. Ședința publică a CNA din 21.07.2022

Informare de presă

Marți, 05 iulie 2022, nu va avea loc ședința publică a CNA. Următoarea ședință publică a CNA va fi anunțată în timp util.

Comunicat de presă referitor la întrevederea membrilor Consiliului Național al Audiovizualului cu o delegație a Consiliului Audiovizualului din Republica Moldova, condusă de doamna președinte Liliana Vițu-Eșanu

Scopul reuniunii CNA-CA a fost acela de a consolida dialogul și de a dezvolta relațiile de cooperare între cele două autorități de reglementare, așa cum au fost convenite prin Acordul de Cooperare în domeniul Serviciilor Media Audiovizuale semnat de cele două părți în anul 2019.