Decizia nr. 306 din 26.02.2009

privind somarea S.C. ALTESACOM SA – în rețeaua de cablu din localitatea Rebricea, jud. Vaslui, a retransmis programe fără a fi înscrise în oferta de servicii și fără a solicita acordul C.N.A. cu privire la modificarea structurii acesteia, iar alte programe, deși înscrise în oferta aprobată de Consiliu, nu erau retransmise

Ordinea de zi a ședinței de joi, 26 februarie 2009, ora 10.00

Sinteza controalelor efectuate de inspectorii teritoriali – Stabilirea punctului de vedere al C.N.A., cu privire la Proiectul de hotărâre pentru aprobarea Documentului de politică și strategie privind tranziția de la televiziunea analogică la cea digitală și implementarea serviciilor multimedia digitale la nivel național

Decizia nr. 302 din 24.02.2009

privind somarea S.C. MEDIA GRUP PRODUCTION S.R.L. – pentru postul de televiziune FOCUS TV – filmul de lung metraj transmis în data de 13 februarie 2009, în intervalul orar 21.28-23.30 și reluat în 16 februarie 2009, între orele 8.24-10.11, a fost încadrat greșit și difuzat în intervale orare necorespunzătoare în raport de conținutul său

Decizia nr. 301 din 24.02.2009

privind somarea S.C. ENERO PROD S.R.L. – pentru postul de televiziune OLT TV – în cadrul emisiunii „Ora Decontului”, difuzată în ziua de 03 februarie 2009, au fost aduse acuzații la adresa unui medic stomatolog, fără a se solicita de la acesta un punct de vedere cu privire la faptele prezentate, încălcându-se astfel prevederile art. 42 din Codul audiovizualului

Decizia nr. 300 din 24.02.2009

privind amendarea cu 15.000 lei a S.C. TV ANTENA 1 S.A. – pentru postul de televiziune ANTENA 1 – în perioada 13 ianuarie – 13 februarie 2009, edițiile emisiunii “Acces direct”, transmise în intervalul orar 17.00-19.00, cu marcajul AP, au tratat subiecte pe teme sexuale, în care a fost folosit un limbaj inadecvat orei de difuzare, oră la care copiii au acces neîngrădit la programele audiovizuale

Decizia nr. 299 din 24.02.2009

privind amendarea cu 15 000 lei a S.C. SBS BROADCASTING MEDIA S.R.L. – pentru postul de televiziune PRIMA TV – edițiile emisiunii „Trădați în dragoste”, din 26 ianuarie, 2 și 16 februarie 2009, au fost difuzate la o oră necorespunzătoare în raport de conținutul lor

Decizia nr. 298 din 24.02.2009

privind amendarea cu 10.000 lei a S.C. DOGAN MEDIA INTERNATIONAL S.A. – pentru postul de televiziune KANAL D – ediția emisiunii „Foamea de bani” din 13 februarie 2009, în care au fost prezentate scene de violență fizică, psihică și verbală, a fost încadrată greșit și difuzată la o oră nepotrivită în raport de conținutul ei, fapt de natură a prejudicia dezvoltarea psihică și morală a minorilor.

Decizia nr. 297 din 24.02.2009

privind amendarea cu 10.000 S.C. ANTENA 4 S.A. – pentru postul de televiziune EUFORIA LIFESTYLE TV – ediția emisiunii „Inelul cu diamant” din 27 ianuarie 2009, în care a fost utilizat un limbaj licențios și în care au fost difuzate scene cu conotații sexuale și imagini nud, a fost încadrată greșit și difuzată la o oră nepotrivită în raport de conținutul ei, fapt de natură a prejudicia dezvoltarea psihică și morală a minorilor