Rapoarte de monitorizare: mediatizarea cazului George Becali (TVR 1, Antena1, Antena 3, Prima TV, OTV, PRO TV, Național TV, Realitatea TV, B1 TV); emisiuni matinale (Radio Guerrilla, Kiss FM, Pro Fm, Radio ZU, Radio 21, Europa FM) – Informări ale Serviciului Inspecție
Category: 01. Româna
Extras din procesul verbal al ședinței de joi, 2 aprilie 2009, ora 10.00
Ședința s-a desfășurat în prezența următorilor membri ai Consiliului: Răsvan Popescu, Ioan Onisei, Attila Szasz, Narcisa Iorga, Gelu Trandafir, Dan Grigore, Constantin Duțu, Mihai Mălaimare, Grigore Zanc, Cristina Trepcea, Christian Mititelu.
Decizia nr. 429 din 02.04.2009
privind somarea S.C. MEDIA ATV S.R.L. – pentru postul de televiziune MEDIA ATV – nu și-a îndeplinit obligația de a depune la CNA, în termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 17 din Decizia nr. 403/2005, actele juridice ca urmare a modificărilor intervenite în actul constitutiv al societății
Decizia nr. 428 din 02.04.2009
privind somarea S.C. TEHNO-BIT S.R.L. – pentru încălcarea prevederilor art. 6 alin. (1) lit. b) din Decizia nr. 12/2003 privind eliberarea avizului de retransmisie, modificată prin decizia CNA nr. 262/2003.
Decizia nr. 427 din 02.04.2009
privind somarea S.C. MDS SAT S.R.L. – pentru încălcarea prevederilor art. 6 alin. (1) lit. b) din Decizia nr. 12/2003 privind eliberarea avizului de retransmisie, cu modificările și completările ulterioare.
Decizia nr. 426 din 02.04.2009
privind amendarea cu 2500 lei a S.C. IKO ROMÂNIA S.R.L. – pentru postul de televiziune COOL TV – în 25 ianuarie 2009, la ora 15. 30, ora Ungariei, respectiv ora 16.30, ora României, a difuzat un material promoțional pentru o emisiune interzisă persoanelor sub 18 ani, încălcând prin aceasta normele audiovizuale privind protecția minorilor în cadrul serviciilor de programe.
Decizia nr. 425 din 02.04.2009
privind somarea S.C. IF MEDIA S.R.L. – pentru postul de televiziune IF TV – încălcarea prevederilor art. 58 alin. (1), art. 96 alin. (1) lit. b) din Legea audiovizualului; art. 17 alin. (1) din Decizia nr. 403/2005
Decizia nr. 424 din 02.04.2009
privind somarea S.C. DRAGOLIV SERVICE S.R.L. – pentru postul CANAL M – în cadrul programului tip videotext, transmis în ziua de 7 martie 2009, a difuzat anunțuri publicitare a căror durată a depășit timpul alocat publicității în cadrul unei ore date
Decizia nr. 423 din 02.04.2009
privind somarea S.C. ABC PLUS MEDIA S.A. – pentru postul de televiziune NAȚIONAL TV – în 05 și 12 martie 2009, a difuzat, de la ora 22.00, două ediții ale emisiunii „Consilier de urgență”, în care au fost prezentate cazuri de mediere a unor conflicte familiale în care scenele de violență casnică au fost de o intensitate deosebită, pe fondul folosirii unui limbajul injurios, iar femeile care au fost protagoniste au fost puse în ipostaze degradante, ceea ce contravine legislației audiovizuale
Decizia nr. 421 din 02.04.2009
privind amendarea cu 10.000 lei a S.C. OCRAM TELEVIZIUNE S.R.L. – pentru postul de televiziune OTV – în edițiile emisiunii „Dan Diaconescu Direct”, din 19 și 28 martie 2009, a difuzat informații neconfirmate cu privire la iminenta producere a unei catastrofe naturale în România.