Decizia nr. 560 din 12.05.2009

privind amendarea cu 5 000 lei a S.C. CCC BLUE TELECOM S.A. – în rețelele de cablu din localitățile Tecuci (jud. Galați), Băilești (jud. Dolj), Câmpulung, Cetățeni, Domnești, Pietroșani, Corbi și Coșești (jud. Argeș), a retransmis programe fără a fi înscrise în oferta de servicii de programe și fără a avea acordul CNA cu privire la modificarea structurii acesteia, iar alte programe, deși înscrise în oferta aprobată de Consiliu, nu erau retransmise

Decizia nr. 559 din 12.05.2009

privind somarea S.C. TRANSILVANIA FOLCLOR BAIA MARE S.R.L. – pentru postul de televiziune TRANSILVANIA FOLCLOR – în „Emisiunea cu Roșiianu”, din data de 3 aprilie 2009, a difuzat un material realizat cu camera ascunsă care nu a fost însoțit de punctul de vedere al persoanei filmate.

Decizia nr. 558 din 12.05.2009

privind somarea S.C. MEDIASET INTERNAȚIONAL S.R.L. – pentru postul RADIO DELTA – în cadrul emisiunii „Ore suplimentare””, ediția din 3 aprilie 2009, a fost promovată o clinică medicală și serviciile oferite de aceasta, fapt ce contravine Codului audiovizualului.

Decizia nr. 557 din 12.05.2009

privind somarea S.C. OCRAM TELEVIZIUNE SRL – pentru postul OTV – în ediția din data de 25 martie 2009 a emisiunii “Se întâmplă acum”, difuzată de la ora 17.00, sub titlul: “Cât oferiți pentru fecioria Alinei?”, tema abordată, limbajul vulgar și injurios folosit de moderator și de invitați, precum și imaginile violente transmise în mod repetat, au fost de natură să afecteze dezvoltarea morală și mentală a minorilor

Decizia nr. 556 din 12.05.2009

privind amendarea cu 15.000 lei a S.C. OCRAM TELEVIZIUNE S.R.L. – pentru postul de televiziune OTV – în ediția emisiunii „Dan Diaconescu Direct”, din 7 mai 2009, publicul a fost informat în mod eronat cu privire la iminența producerii unui cutremur, fapt de natură a induce o stare de îngrijorare publicului, accentuată și de titlul afișat pe ecran: „A SOSIT DATA FATIDICĂ DE 7 MAI! AFARĂ E LUNĂ PLINĂ! URMEAZĂ MARELE CUTREMUR?”

Decizia nr. 555 din 12.05.2009

privind amendarea cu 10.000 lei a S.C. OCRAM TELEVIZIUNE S.R.L. – pentru postul de televiziune OTV – în emisiunea „Dan Diaconescu Direct” din 06 mai 2009, a difuzat continuu între orele 19.06-20.30, ore accesibile tuturor categoriilor de public, inclusiv copiilor, filmul procesului și execuției soților Ceaușescu, în care au fost prezentate imagini șocante cu cadavrele acestora, fapt de natură a afecta dezvoltarea mentală a minorilor.