privind somarea S.C. TV SIRIUS S.R.L. – pentru postul de televiziune TELE 2 – în cadrul emisiunii „Dincolo de aparențe”, difuzată în 22 septembrie 2010, lipsa de obiectivitate în motivarea absenței unui invitat a indus publicului ideea că acesta din urmă este vinovat de fapte penale, nedovedite, fapt ce contravine legislației audiovizuale privind respectarea dreptului la imagine al persoanei
Category: 01. Româna
Decizia nr. 1081 din 28.10.2010
privind amendarea cu 5.000 lei a S.C. OCRAM TELEVIZIUNE S.R.L. – pentru postul de televiziune OTV – anunțurile difuzate în perioada 02 – 24 octombrie 2010, în partea de jos a ecranului, sub formă de text, au conținut mesaje cu caracter politic, încălcând prevederile art. 155 din Codul audiovizualului.
Decizia nr. 1080 din 28.10.2010
privind amendarea cu 10.000 lei a S.C. ANTENA 3 S.A. – pentru postul de televiziune ANTENA 3-NEWS & CURRENT AFFAIRS – în ediția din 14 septembrie 2010 a emisiunii “Sinteza zilei”, comentariile care au însoțit reportajul referitor la vizita unui demnitar în municipiul Vaslui au conținut aprecieri injurioase cu privire la aspectul fizic al unor participanți la eveniment.
Ordinea de zi a ședinței de joi, 28 octombrie 2010, ora 10.00
Solicitare prelungire licență audiovizuală – Rapoarte de monitorizare – Informări ale Serviciului Inspecție – Decizii de autorizare.
Decizia nr. 1077 din 26.10.2010
privind obligarea radiodifuzorului S.C. TELELOVIȘTEA S.R.L.
de a difuza, în termen de 24 de ore de la comunicare, sonor și vizual,
timp de 10 minute, între orele 19.00-19.10,
numai textul deciziei de sancționare emise de C.N.A.
Ordinea de zi a ședinței de marți, 26 octombrie 2010, ora 10.00
Întâlnire cu reprezentanții societății Teleloviștea Boișoara – Solicitare prelungire licență audiovizuală – Rapoarte de monitorizare – Informări ale Serviciului Inspecție
Extras din procesul verbal al ședinței de marți, 19 octombrie 2010, ora 10.00
Ședința s-a desfășurat în prezența următorilor membri ai Consiliului: Răsvan Popescu, Gelu Trandafir, Cristina Trepcea, Narcisa Iorga, Dan Grigore, Christian Mititelu, Mihai Mălaimare, Constantin Duțu, Attila Szasz.
Decizia nr. 1073 din 20.10.2010
privind respingerea contestației formulate de S.C. TV ANTENA 1 S.A.
împotriva Deciziei CNA nr. 1050/12.10.2010
Decizia nr. 1070 din 19.10.2010
privind somarea S.C. ON AIR STUDIO S.R.L. – pentru postul de radio ITSY BITSY din localitatea Focșani – nu a respectat prevederile art. 57 alin. (1) lit. b) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Decizia nr. 1069 din 19.10.2010
privind somarea S.C. KRIM PRESS S.A. – pentru postul de televiziune Axa Transilvania – nu a respectat prevederile art. 57 alin. (1) lit. b) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare.