privind somarea S.C. DOGAN MEDIA INTERNATIONAL S.A. – pentru postul de televiziune KANAL D – în cadrul știrilor referitoare la crimele de la Cernavodă și Lugoj, difuzate în edițiile emisiunii „D-Știri””, din perioada 5-7 ianuarie 2011, începând cu ora 18.30, au fost prezentate detalii privind tehnici criminale, fapt ce contravine prevederilor legale.
Category: 01. Româna
Decizia nr. 3 din 11.01.2011
privind somarea S.C. ANTENA 3 S.A. – pentru postul de televiziune ANTENA 3-NEWS & CURRENT AFFAIRS – în cadrul știrilor referitoare la crimele de la Cernavodă, difuzate în perioada 05-07 ianuarie 2011, la ore accesibile tuturor categoriilor de public, au fost prezentate detalii privind tehnici criminale, fapt ce contravine prevederilor legale.
Ordinea de zi a ședinței de marți, 11 ianuarie 2011, ora 10.00
Solicitări licențe audiovizuale prin satelit – Solicitare prelungire licență audiovizuală cu 9 ani – Rapoarte de monitorizare – Decizii de autorizare
Situație privind sancțiunile aplicate posturilor centrale în anul 2010
I. Obligarea radiodifuzorului de a difuza timp de 10 minute, între orele 19,00 şi 19,10, numai textul deciziei de sancţionare – Antena 1 II. Clasamente ale posturilor centrale de televiziune şi radio în funcţie de cuantumul amenzilor aplicate de CNA: TV _ 1. OTV – 19 amenzi în cuantum de 285.000 lei (3 amenzi –… Continue reading Situație privind sancțiunile aplicate posturilor centrale în anul 2010
Extras din procesul verbal al ședinței de marți, 14 decembrie 2010, ora 10.00
Ședința s-a desfășurat în prezența următorilor membri ai Consiliului: Răsvan Popescu, Gelu Trandafir, Dan Grigore, Mihai Mălaimare, Constantin Duțu, Cristina Trepcea, Attila Szasz, Christian Mititelu.
Decizia nr. 1216 din 14.12.2010
privind somarea S.C. RTV PARTENER MEDIA S.R.L. – pentru postul RTV GALAȚI – în cadrul edițiilor emisiunii „PUNCTUAL”, difuzate în zilele de 16 și 25 noiembrie 2010, au fost exprimate numai punctele de vedere ale invitaților emisiunii, fără ca postul să prezinte și opiniile reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați cu privire la subiectul dezbătut, fapt ce a condus la un dezechilibru evident al punctelor de vedere exprimate și a afectat posibilitatea publicului telespectator de a-și forma în mod liber propria opinie
Decizia nr. 1215 din 14.12.2010
privind somarea S.C. EUROPE DEVELOPPEMENT INTERNATIONAL – R S.A. – pentru postul de radio Europa FM – în cadrul campaniei „Afară cu porcii din țară”, prezentată sub forma unui concurs, se induce publicului ideea de a renunța la consumul de carne de porc în favoarea celei de curcan, fapt interzis de Codul audiovizualului
Decizia nr. 1214 din 14.12.2010
privind somarea S.C. TV ANTENA 1 S.A. – pentru postul de televiziune ANTENA 1 – episoadele filmului serial „Narcisa sălbatică””, din perioada 29 noiembrie – 9 decembrie 2010, în care au fost prezentate scene de sex sau cu conotații sexuale și în care a fost folosit un limbaj licențios, au fost difuzate cu încălcarea prevederilor art. 21 din Codul audiovizualului.
Decizia nr. 1211 din 14.12.2010
privind somarea S.C. REAL TOP MEDIA TV S.R.L. – pentru postul de televiziune TARAF TV – mai multe ediții ale emisiunii „Fata de la miezul nopții”, în care au predominat scenele cu conotații sexuale, precum și limbajul obscen nu au fost difuzate în intervalul orar corespunzător încadrării date chiar de radiodifuzor.
Decizia nr. 1210 din 14.12.2010
privind somarea S.C. OCRAM TELEVIZIUNE S.R.L. – pentru postul de televiziune OTV – edițiile emisiunii „Reporter trăznit””, difuzate în zilele de 02 și 17 noiembrie 2010, între orele 07.00-07.30, au avut un conținut nepotrivit în raport de ora de difuzare, fiind prezentate comentarii și imagini cu conotații sexuale, de natură a afecta dezvoltarea mentală și morală a copiilor.