Decizia nr. 669 din 22.11.2011

întrucât, în cadrul emisiunii „Sinteza zilei” din data de 18 octombrie 2011, memoria unei persoane decedate a fost afectată prin acuzațiile formulate, iar imaginea familiei acesteia a fost prejudiciată

Decizia nr. 659 din 15.11.2011

privind amendarea cu 10.000 lei a S.C. ANTENA TV GROUP S.A pentru încălcarea art. 9 din Codul audiovizualului, întrucât concurentele minore, participante în emisiunea-concurs „Next Top Model by Cătălin Botezatu” difuzată în zilele de 29 septembrie și 6 octombrie 2011, au fost expuse în situații nepotrivite vârstei lor

Decizia nr. 658 din 15.11.2011

privind somarea S.C. LAZARUS MEDIA S.R.L. întrucât difuzarea, în emisiunea „Luis Lazarus Live”” din 27 septembrie 2011, a unui subiect referitor la neînțelegerile din cadrul unei familii, s-a făcut cu încălcarea principiului interesului superior al copilului și dreptului acestuia la viață privată și la imagine, reglementate de Codul audiovizualului

Decizia nr. 657 din 15.11.2011

privind amendarea cu 30.000 lei a S.C. DOGAN MEDIA INTERNATIONAL S.A. întrucât difuzarea, în cadrul Știrilor Kanal D din 27 septembrie 2011, a unui material referitor la neînțelegerile din cadrul unei familii, s-a făcut cu încălcarea principiului interesului superior al copilului și dreptului acestuia la viață privată și la imagine, reglementate de Codul audiovizualului

Ordinea de zi a ședinței de joi, 17 noiembrie 2011, ora 10.00.

Întâlnire cu reprezentanții S.C. Antena TV Group SA – Decizii de autorizare – Informare cu privire la întreruperi emisie – Solicitari modificare servicii programe și modificare acte juridice – Discutare adrese – Semnarea la sediul Consiliului Superior al Magistraturii a Protocolului de colaborare dintre C.N.A. și C.S.M. – ora 12.00