Ordinea de zi a ședinței de marți, 29 noiembrie 2011, ora 10.00.

Informări cu privire la Acordul de cooperare dintre Consiliul Coordonator al Audiovizualului din Republica Moldova și Consiliul Național al Audiovizualului – Rapoarte de monitorizare – Informări ale Serviciului Inspecție – Decizii de autorizare – Solicitare cedare licențe – Solicitări prelungire termene intrare în emisie, expirări termene intrare în emisie și notificări întrerupere emisie – Avize de retransmisie – Solicitări modificare servicii programe, zonă de difuzare și acte juridice

Decizia nr. 669 din 22.11.2011

întrucât, în cadrul emisiunii „Sinteza zilei” din data de 18 octombrie 2011, memoria unei persoane decedate a fost afectată prin acuzațiile formulate, iar imaginea familiei acesteia a fost prejudiciată