Decizia nr. 28 din 15.01.2009

privind somarea S.C. CILERO IMPEX S.R.L. – pentru localitatea Valea Drăganului, jud. Cluj – a retransmis servicii de programe fără a fi înscrise în oferta de servicii și fără a obține acordul CNA, privind modificarea structurii acesteia, iar alte programe, deși înscrise în oferta aprobată de Consiliu, nu erau retransmise

Decizia nr. 26 din 15.01.2009

privind amendarea cu 5.000 lei a S.C. DOGAN MEDIA INTERNATIONAL S.A. – pentru postul de televiziune KANAL D – ediția din 23 noiembrie 2008 a emisiunii “La șuetă cu Bahmu”, care a abordat tema industriei pornografice, a fost transmisă cu încălcarea gravă a dispozițiilor legale privitoare la protecția copiilor.

Decizia nr. 22 din 13.01.2009

privind somarea S.C. TELE M S.A. – pentru postul TELE ”M IAȘI – în emisiunea „Martor incomod””, difuzată în ziua de 03.12.2008, au fost aduse acuzații de natură morală și penală la adresa unei persoane, fără a fi respectat principiul audiatur et altera pars, în sensul că nu a fost solicitat și punctul de vedere al persoanei la adresa căreia au fost formulate acuzațiile

Decizia nr. 21 din 13.01.2009

privind amendarea cu 5.000 lei a S.C. OCRAM TELEVIZIUNE SRL – pentru postul de televiziune OTV – în ediția din data de 11 ianuarie 2009 a emisiunii „Dan Diaconescu Direct”, a fost promovat un comportament care instigă la violență, fapt ce contravine legislației audiovizuale.

Decizia nr. 20 din 13.01.2009

privind somarea S.C. PRO TV S.A. – pentru postul de televiziune PRO TV din Timișoara – calupurile succesive de publicitate inserate în timpul difuzării filmului „Insula”, transmis în ziua de 26 decembrie 2008, în intervalul orar 20.30 – 22.59, au afectat integritatea acestuia, iar publicul telespectator a fost privat de vizionarea integrală a programului menționat.

Decizia nr. 19 din 13.01.2009

privind somarea S.C. PRO TV S.A. – pentru postul de televiziune PRO CINEMA – în perioada 03-09 decembrie 2008, a transmis serialul “Fotbaliștii și nevestele lor” într-un interval orar necorespunzător în raport de conținutul său, ceea ce a avut drept consecință nerespectarea măsurilor de protecție a copiilor în cadrul serviciilor de programe, prevăzute de legislația audiovizuală

Decizia nr. 18 din 13.01.2009

privind somarea S.C. PRO TV S.A. – pentru postul de televiziune PRO TV – în perioada 03-09 decembrie 2008, a transmis serialul “Fotbaliștii și nevestele lor” într-un interval orar necorespunzător în raport de conținutul său, ceea ce a avut drept consecință nerespectarea măsurilor de protecție a copiilor în cadrul serviciilor de programe, prevăzute de legislația audiovizuală.