Decizia nr. 271 din 22.05.2012

privind somarea S.C. RADIO M PLUS S.R.L. – pentru postul TELE”M NEAMȚ – întrucât în cadrul emisiunii „Prim plan” din 06 mai 2012
a fost promovat un om politic în afara perioadei de campanie electorală, fapt ce contravine dispozițiilor art. 139 din Codul audiovizualului.

Decizia nr. 270 din 22.05.2012

privind somarea S.C. BROADCAST MEDIA ENTERPRISES S.R.L. – pentru postul de televiziune TELEVIZIUNEA TÂRGOVIȘTE – întrucât nu a respectat principiul pluralismului de opinii în principala ediție infiormativă din 18 mai 2012, fapt ce contravine art. 7 din Decizia privind desfășurarea campaniei electorale pentru alegerile locale.

Decizia nr. 263 din 17.05.2012

privind somarea S.C. IACOVIMY COMPANY S.R.L. – pentru postul RURAL TV – întrucât, în perioada 22-25 aprilie 2012, a difuzat publicitate politică, în afara campaniei electorale, fapt interzis de prevederile art. 139 din Codul audiovizualului. Potrivit dispozițiilor menționate, publicitatea, pozitivă sau negativă, în legătură cu partide politice, oameni politici, mesaje politice este interzisă, cu excepția perioadelor de campanie electorală

Decizia nr. 262 din 17.05.2012

privind amendarea cu 10.000 lei a S.C. NORD VEST TV ADVERTISING SRL – postul de televiziune NORV-VEST TV – întrucât, într-una din edițiile emisiunii “Ceaiul de dimineață”, moderatorul a folosit un limbaj injurios la adresa unei persoane și și-a manifestat public intenția de a o agresa fizic pentru opiniile exprimate de aceasta în legătură cu unul din cei mai cunoscuți poeți români.

Decizia nr. 261 din 17.05.2012

privind somarea S.C. REALITATEA MEDIA S.A. – pentru postul de televiziune REALITATEA TV din Cluj Napoca – întrucât subiectele discutate în cadrul emisiunilor informative și de dezbatere difuzate în zilele de
13 și 14 martie 2012 privind înființarea unei facultăți cu predare în limba maghiară la Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș au fost prezentate fără asigurarea unui punct de vedere al minorității maghiare, fiind astfel încălcate obligațiile legale referitoare la asigurarea de către radiodifuzor a imparțialității și echilibrului punctelor de vedere exprimate

Decizia nr. 260 din 17.05.2012

privind somarea S.C. REALITATEA MEDIA S.A. – pentru postul de televiziune REALITATEA TV Târgu Mureș – întrucât știrile din cadrul emisiunii informative din 13 și 14 martie 2012 privind înființarea unei facultăți cu predare în limba maghiară la Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș au fost difuzate fără prezentarea unui punct de vedere al minorității maghiare, fiind astfel încălcate obligațiile legale referitoare la asigurarea de către radiodifuzor a imparțialității și echilibrului punctelor de vedere exprimate.

Decizia nr. 259 din 17.05.2012

privind somarea S.C. NORD MEDIA IMAGE S.R.L. – pentru postul TELE ”M – pentru încălcarea dispozițiilor art. 56 din Codul audiovizualului, întrucât la cererea de acordare a dreptului la replică formulată de un solicitant nu a răspuns, în scris, în termen de două zile, cu privire la modul în care înțelege să o soluționeze.

Decizia nr. 258 din 17.05.2012

privind somarea S.C. REGAL S.R.L. – pentru postul de televiziune VÂLCEA 1 – întrucât emisiunea „Idei în actualitate” din
17 martie 2012 a fost difuzată cu încălcarea prevederilor art. 40 din Codul audiovizualului.

Decizia nr. 257 din 17.05.2012

privind somarea S.C. RADIOTELEVIZIUNEA TRANSILVANIA S.R.L. – pentru postul de televiziune rtt – pentru încălcarea prevederilor art. 139 din Codul audiovizualului, întrucât în cadrul mai multor emisiuni informative și de dezbateri transmise în perioada 08 aprilie – 3 mai 2012 a difuzat publicitate politică, în afara perioadei de campanie electorală.